marți, 21 octombrie 2008

Atentat la spiritul romanesc.


Românii din Rusia cer sprijin Preşedintelui TRAIAN BĂSESCU pentru dăinuirea identităţii româneşti

Într-o scrisoare deschisa adresată Preşedintelui României Traian Basescu de către locuitorilorii satului Moldavanskoe, raionul Krâmsk, ţinutul Krasnodar, din Federaţia Rusă se solicită sprijin şefului statului român în vederea conlucrării cu autorităţile federale şi ţinutale din Rusia, informează Romanian Global News.
Prezentăm scrisoarea:
DOMNULUI TRAIAN BĂSESCU,
PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI

Stimate domnule Preşedinte,
Noi, locuitori ai satului Moldavanskoe, raionul Krimsk, tinutul Krasnodar, Federaţia Rusă, Vă adresăm respectuos invitaţia de a vizita satul nostru, care este unul din 8 sate de basarabeni din Caucazul de Nord. Satul nostru este înfiinţat de ţărani moldoveni din gubernia Basarabia în anul 1873 şi acum are aproape 2500 de locuitori.
În acelaşi timp, Vă rugăm să ne ajutaţi, în conlucrare cu autorităţile federale şi ţinutale din Federaţia Rusă să rezolvăm câteva probleme mari pe care le întâmpinăm de foarte mulţi ani, si anume:
Să ne ajutaţi cu un învăţător de limbă română, care să fie trimis din România, ca şi copiii noştri, care învaţă în limba rusă, să poată învăţa limba mamei;
Să ne ajutaţi cu cărţi în limba română, pentru că aşa cărţi nu avem deloc în sat;
Să ne ajutaţi să primim din România un complet de costume naţionale, pentru ansamblul de copii şi pentru ansamblul de maturi din satul nostru. Ne trebuie 15 costume pentru baieti si 15 costume pentru fete şi 10 costume pentru bărbaţi şi altele 10 pentru femei;
Să ne ajutaţi să primim din România un complet de instrumente muzicale populare, pentru ansamblul folcloric din satul nostru;
Să ne ajutaţi cu un specialist muzicolog sau muzicant din România, care să conducă orchestra populară din sat;
Să ne ajutaţi să organizăm în satul Moldavanskoe un Centru Cultural Naţional, de care este mare nevoie. În legătură cu aceasta Vă aducem la cunoştinţă că doamna Natalia Belcenko, fostă învăţătoare de istorie din satul nostru a cumpărat în centru satului un teren cu o construcţie pe jumătate ruinată anume cu scopul de a înfiinţa acest Centru Cultural Naţional;
Să ne ajutaţi să organizăm în satul nostru un atelier şi cursuri de învăţarea meşteşugurilor populare cum ar fi ţesutul covoarelor moldoveneşti, goblenuri, confecţii din pănuşi, olărit şi altele.
Dacă nu vom primi ajutor din România sau Republica Moldova, în următorii 10 ani riscăm să ne pierdem identitatea noastră naţională. De aceea toatî nădejdea noastră este la Dumneavoastră, ca Preşedinte al României. Organizaţia noastră, condusă de doamna Natalia Belcenko, se numeşte Krasnodarskaia kraievaia naţionalnaia kulturnaia organizaţia „BUCURIA" (Organizaţia cultural-naţională din tinutul Krasnodar „BUCURIA").
Cu adânc respect şi multă nădejde în ajutorul Dumneavoastră,

Natalia Belcenco
Andrei Podolean
Marina Pogorelova
Maria Pogorelova
Vasilina Budurina
Iulia Cenişenko
Nadejda Gusarova

15 octombrie 2008




Octavian Sergentu

Niciun comentariu: