duminică, 27 noiembrie 2011

Paradisul fiscal de la Grajduri. Vezi care sunt afacerile de milioane ale rromilor din Iaşi


Businessurile cu metale şi minereuri metalice, comerţul cu lemn sau materiale de construcţii sunt doar câteva dintre afacerile care înfloresc în comuna Grajduri, în ciuda crizei economice.

O mână de firme aparţinând locuitorilor din Grajduri învârte cifre de afaceri care i-ar face invidioşi chiar şi pe cei mai cunoscuţi patroni de companii din Iaşi. Firme precum Fery Boss SRL, aparţinând chiar bulibaşei din comună, Real Boss sau Elegant Business sunt doar câteva dintre societăţile care au sediul în Grajduri şi reuşesc să câştige un profit impresionant chiar şi pe timp de criză.

Firma bulibaşei Ferdinand Stănescu, cu un capital social de doar 500 de lei, a avut cel mai impresionant profit brut din cele trei companii. Conform ultimului bilanţ depus la Ministerul Finanţelor, profitul brut al bulibaşei a fost de 127.829 de lei. Cifra de afaceri a acestuia este una impresionantă. În businessul cu comerţul cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice omul de afaceri Ferdinand Stănescu a rulat nu mai puţin de 1.165.375 de lei.

Şeful rromilor din Grajduri a fost, de altfel, desemnat recent şi unul dintre cei mai bogaţi etnici din ţară. Acesta a început să facă avere imediat după Revoluţie. Atunci a început să cumpere tablă şi fier vechi de la Sidex Galaţi pe care o vindea mai scump. În prezent, prin firma sa, specializată în negoţ cu utilaje grele, el cumpără utilaje din ţară, le recondiţionează şi le vinde mai scump în străinătate. „Eu mă bucur că sunt în topul milionarilor, dar, dacă aş avea banii aştia, aş dansa hora în Piaţa Unirii. Muncesc mult, sunt băiat comerciant din '90 şi până în prezent", declara luna aceasta Ferdinand Stănescu jurnaliştilor de la Adevărul.

Cu toate acestea, necazurile nu l-au ocolit nici pe cel mai bogat rrom din Iaşi. Firma patronată de acesta a intrat pe data de17 noiembrie în procedura de dizolvare cu lichidare şi radiere. Pe lângă profitul considerabil, aceasta avea şi datorii totale în valoare de 5,4 milioane de lei.

O altă companie din Grajduri care reuşeşte să facă un profit de invidiat pe timp de criză este Elegant Business SRL. Firma ar fi trecut neremarcată dacă la începutul acestei toamne nu ar fi fost implicată într-un proces în care compania Dedeman îi solicita executarea silită, alături de Build Corp Prefabricate, firmă deţinută de dezvoltatorul proiectului Palas. Cifra de afaceri pe anul trecut a companiei din Grajduri a fost de 952.976 de lei, bani obţinuţi din comerţul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii.

Cea de-a treia firmă care îşi are sediul în „paradisul fiscal" de la Grajduri este Real Boss SRL. Cu un capital social de doar 200 de lei, ultimul bilanţ al firmei arată o cifră de afaceri de 1.040.930 de lei şi un profit de 9.549 de lei tot din activităţi de comerţ cu lemn şi materiale de construcţii.

Conform datelor de la Ministerul Finanţelor, pe numele Stănescu apar în Iaşi câteva sute de firme şi persoane fizice autorizate. Multe dintre acestea, însă, se află în procedura de radiere sau de insolvenţă.



preluare http://www.adevarul.ro/locale/iasi/

Niciun comentariu: